Taibi Kahler, fondatorul PCM®

Taibi Kahler, fondatorul PCM®

Cine este Dr. Taibi Kahler?

Dr. Taibi Kahler este fondatorul Process Communication Model®, una dintre cele mai utile metodologii de analiză a personalității, pentru că poate fi aplicată în timp real pe baza observației comportamentului, fără a fi nevoie de un chestionar. S-a născut la 30 Iunie 1943 în Kewanna, Indiana, Statele Unite ale Americii. Tatăl său, George Kahler, a murit în luptă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial în aprilie 1945, astfel că Taibi a copilărit în in Hammond, Indiana unde a fost crescut de mama sa Madelyn. Într-un interviu, Taibi își amintește despre perioada copilăriei ca fiind una dominată de sărăcie financiară, dar în același timp de multă iubire din partea mamei.

A urmat studiile în cadrul Colegiului Hope în Holland, Michigan, apoi  a urmat Universitatea Purdue, absolvent cu diplomă de licență în Literatură Engleză, masterat și titlul de doctor în Dezvoltarea Copilului și Famlilie.

Cum a ajuns Taibi Kahler să creeze Process Communication Model®?

taibi-kahlerPe vremea când lucra la teza de doctorat și făcea practică în cadrul unui spital privat de psihiatrie,  Taibi Kahler a devenit interesat de teoria Analizei Tranzacționale. A învățat despre model de la Dr. Edgar Stuntz și apoi a început să studieze pe cont propriu aplicabilitatea acesteia. A dezvoltat o relație de apropiată cu Dr. Hedges Capers, prieten și coleg cu Dr. Eric Berne, fondatorul Analizei Tranzacționale și ajuns în 1975 să ocupe funcția director al Institutului de Analiză Tranzacțională din California de Sud.

Prin munca sa, a urmărit în principal să ajute terapeuții să aibă o comunicare mai bună cu pacienții și a continuat să studieze cum personalitatea umană poate influența modul în care interacționăm.

În această perioadă a vieții sale a observat că indiferent de diagnosticul pacienților care se internau în spital, aceștia manifestau pentru perioade foarte scurte de timp tipare de comportamente defensive imediat înainte de a intra într-o stare de stres mai profund. Continuându-și observațiile, a identificat șase combinații subtile de cuvinte, tonuri, gesturi, posturi și expresii faciale care erau asociate în mod unic unui comportament defensiv numit Driver. Identificând Driverul, Taibi putea să prezică comportamentele sub stres ce vor urma în cadrul interacțiunii (atac, răzbunare sau victimizare).

După descoperirea Driverilor, Taibi Kahler a formulat Miniscript, lucrarea pentru care a primit în anul 1977 premiul Eric Berne Memorial Scientific Award din partea Asociației Internaționale de Analiză Tranzacțională (ITAA). Miniscript descrie pentru prima dată secvențele de stres ce corespund tipurilor de personalitate evidențiate mai târziu în Process Communication Model®. Lucrarea analizează stresul de gradul întâi manifestat prin Driveri, stresul mai profund de gradul al doilea caracterizat de măștile emoționale și stresul de gradul al treilea care poate duce la depresie și anumite tipuri de tulburări psihice. Secvențele de stres pot fi identificate prin observații ale comportamentului (cuvinte, ton, gesturi, postură, mimica feței) și astfel terapeuții pot prezice cu acuratețe anumite comportamente și îmbunătăți rezultatele pe care le obțin pacienții.

Implicarea Dr. Taibi Kahler în Asociația Internațională de Analiză Tranzacțională a continuat cu pozițiile de Membru de Bord, Vicepreședinte și Guest Editor în Jurnalul de Analiză Tranzacțională. Aici a condus numeroase proiecte de cercetare în anii ’70 și a autorizat numeroase articole științifice.

Cercetările lui Taibi Kahler au continuat mai ales în perioada în care acesta a colaborat cu NASA și au relevat corelații unice între secvențele de stres dezvoltate în lucrarea Miniscript și alte trăsături de comportament pozitive sau neutre. Mai departe, Taibi a determinat că fiecare set de trăsături de comportament corespunde unui tip de personalitate unic care include:

  • ✓ o percepție care este de fapt un mod de filtrare a realității;
  • ✓ un limbaj perceptual care reprezintă limbajul (verbal, nonverbal și paraverbal) asociat percepției;
  • ✓ un canal de comunicare ce este stilul de comunicare preferat;
  • ✓ o monedă o caracteristică ce este prețuită și utilizată de persoană pentru a se ghida în alegerile zilnice;
  • ✓ un stil de management preferat în care persoana performează mai bine;
  • ✓ o preferință de interacțiune în raport cu mediul înconjurător;
  • ✓ un set de puncte forte de caracter care ies în evidență;
  • ✓ un set de nevoi psihologice fundamentale care acționează ca motivații principale;
  • ✓ o secvență de stres sub care persoana intră în diverse situații;
  • ✓ un tipar de eșec ce este practic un mecanism subconștient de auto-sabotaj.

Cercetările lui Taibi au arătat că fiecare dintre noi avem toate cele șase tipuri de personalitate doar că așezate diferit în arhitectura de personalitate și cu intensități diferite. Unul dintre cele șase tipuri este baza personalității în fiecare persoană, având o influență mai mare în comportamentele acesteia. A dezvoltat Personality Pattern Inventory (PPI), un chestionar pentru a determina arhitectura de personalitate a unei persoane, Process Therapy Model (PTM) - o metodologie ce poate fi utilizată în terapiile psihologice și psihiatrice și Process Communication Model® (PCM) – o metodologie ce poate fi aplicată de orice persoană pentru a-și îmbunătăți modul de comunicare și interacțiune cu cei din jur.

Practic, istoria PCM® începe cu lucrarea Miniscript care a evoluat în metodologia de analiză a personalității Process Communication Model® care a fost subiectul a multiple cercetări științifice din cadrul a 35 de Universități și tema de cercetare a 15 dizertații de doctorat. În prezent modelul a fost validat de peste 1 milion de profile și este explicat de numeroase articole științifice și cărți.

În 1982, Taibi a înființat compania Khaler Communication Inc. (KCI) pentru a face disponibil PCM® publicului larg și a creat cu această ocazie programe de training pentru certificare, standarde și ghid pentru a utiliza PCM® în afaceri și pe plan personal. În anul 2014 Taibi Kahler a vândut compania către Kahler Communication France SARL al cărei președinte este în prezent Cyril Collignon. Taibi a rămas președinte onorific și este responsabil de metodologia PCM® și aprobarea modificărilor în urma noilor descoperiri științifice.

Aplicabilitatea practică a Process Communication Model® prin observația comportamentului rămâne principalul element care face modelul atât de util. Taibi Kahler spunea că o teorie nu este niciodată completă până nu poate fi tradusă în limbajul unui copil de 8 ani.

Colaborarea Dr. Taibi Kahler cu NASA

​Dr. Terrence (Terry) McGuire ocupa funcția de Lead Psychiatrist for Manned Space Flight în cadrul NASA, practic evalua potențialii candidați pentru a face parte din misiunile spațiale și monitoriza starea psihică a acestora. În 1977 a auzit despre cercetările lui Taibi și l-a invitat pe acesta să își utilizeze metoda în paralel cu procesul standard de recrutare pe care McGuire îl utiliza, proces ce dura aproximativ două ore. Taibi Khaler asista la primele 10 minute ale interviurilor își nota observațiile în agendă și apoi ieșea din sală. După ce au evaluat un număr semnificativ de persoane, cei doi au comparat rezultatele. Concluzia a fost surprinzătoare – în cele zece minute, Taibi Kahler a aflat mai multe informații pertinente despre candidat decât erau relevate în întreg interviul, așa cum a declarat însuși Terry McGuire.

De aici s-a născut o colaborare de lungă durată între Taibi și NASA. Process Communication Model® a fost principalul instrument de evaluare psihologică până în anul 1996 și a contribuit la îmbunătățirea comunicării, motivarea, evaluarea, selecția astronauților, training și managementul echipelor.

Relația cu Bill Clinton - fostul președinte al Statelor Unite ale Americii

bill-clinton-taibi-kahlerÎn 1984 Dr. Taibi Kahler a fost invitat de Hillary Clinton să susțină un training privat de 3 zile despre PCM către Bill Clinton, la acea vreme Guvernator al Statului Arkansas și câțiva cunoscuți apropiați. În același timp, Taibi a asistat familia Clinton pentru a identifica și apoi gestiona comunicarea cu o persoană care trimitea amenințări cu moartea la adresa membrilor familiei. Bill Clinton a fost impresionat de aplicabilitatea metodologiei și dorit să aplice PCM® pentru a reuși să se conecteze mai bine cu publicul și să gestioneze mai bine dezbaterile din viitoarele campanii.

Dr. Kahler a ajuns un apropiat al familiei Clinton și un consilier în viitoarele campanii prezidențiale în domeniul comunicării și analizelor psiho-demografice. Practic a oferit consultanță pentru evaluarea audiențelor țintă a lui Bill Clinton și a modurilor optime de conectare cu acestea. A contribuit la editarea discursurilor susținute de Bil Clinton și la strategiile din dezbaterile televizate. Bill Clinton a fost ales al 42-lea președinte al Statelor Unite ale Americii. În lunile ce au urmat alegerilor întreg personalul Casei Albe a urmat cursuri pentru utilizarea PCM®.

„Taibi Kahler este un geniu. Ştie mai mult despre dinamica personalităţii decât oricine altcineva!” William Jefferson Clinton, fost preşedinte al Statelor Unite ale Americii (1993-2001)

Prezentarea Process Communication Model® făcută de Dr. Taibi Kahler

 

Referințe

“Historic Event”, retrieved from: http://www.kahlercommunications.com/news.php

Taibi Kahler, Ph.D., “A Brief: Passing Through”, Transactional Analysis Journal, 25:1, January 1995.

Taibi Kahler, Ph.D., “A Brief: Passing Through”, Transactional Analysis Journal, 25:1, January 1995.

Taibi Kahler, Ph.D., The Process Therapy Model – The Six Personality Types With Adaptations, Taibi Kahler Associates, Inc., Little Rock, Arkansas, 2008, p. 3.

Taibi Kahler, Ph.D., The Process Therapy Model – The Six Personality Types With Adaptations, Taibi Kahler Associates, Inc., Little Rock, Arkansas, 2008, p. 4.

Taibi Kahler, Ph.D., RESEARCH DISSERTATION: Predicting Underachievement In Ninth Grade and Twelfth Grade Males With The Kahler Transactional Analysis Script Checklist, Purdue University, 1972, 67 pages; 7306052, https://www.dissexpress.umi.com.

Taibi Kahler, Ph.D., The Process Therapy Model – The Six Personality Types With Adaptations, Taibi Kahler Associates, Inc., Little Rock, Arkansas, 2008, pp. 270-271.

Taibi Kahler, Ph.D., “A Brief: Passing Through”, Transactional Analysis Journal, 25:1, January 1995.

“Winners of the ITAA Eric Berne Memorial Scientific Award 1971 – 1987 and Eric Berne Memorial Award 1994 – 2014”,retrieved from: https://www.itaaworld.org.

Taibi Kahler, Ph.D., Transactional Analysis Revisited, Human Development Publications, Little Rock, Arkansas, November 1978.

Taibi Kahler, Ph.D., “A Brief: Passing Through”, Transactional Analysis Journal, 25:1, January 1995.

Terence F. McGuire, M.D, “PCM, Under Cover”, The Journal of Process Communication, 1:1, July, 2013, p. 86.

Taibi Kahler, Ph.D. with Hedges Capers, Div. M., LHD., “The Miniscript”, Transactional Analysis Journal, 4:1, pp. 26-42, January 1974.

Terence F. McGuire, M.D, “PCM, Under Cover”, The Journal of Process Communication, 1:1, July, 2013, 87-89.

Taibi Kahler, Ph.D., The Process Therapy Model – The Six Personality Types With Adaptations, Taibi Kahler Associates, Inc., little Rock, Arkansas, 2008, pp. 20-21.

Taibi Kahler, Ph.D., “45 Years and Counting... on You”, The Journal of Process Communication, 1:1, July, 2013, p. 14.

Pat Stansbury, “Report Of Adherence To Theory Discovered When The Personality Pattern Inventory Was Administered To Subjects Twice”[1990], The Process Therapy Model – The Six Personality Types With Adaptations, Taibi Kahler Associates, Inc., Little Rock, Arkansas, 2008, p. 37, 276.

Taibi Kahler, Ph.D., The Process Therapy Model – The Six Personality Types With Adaptations, Taibi Kahler Associates, Inc., Little Rock, Arkansas, 2008, p. 38.

Taibi Kahler, Ph.D., Personality pattern inventory (revised). Little Rock: Kahler Communication, Inc., 1996

Articole similare

Cultura chinezească, cultura englezească.... cultura organizațională

Cultura organizațională are la bază valorile oamenilor, totalizează acele lucruri despre care poți spune "la noi așa se face". Află cum poate să te ajute să obții performanță!

Afla mai multe
Vânzătorul ascuns și vânzarea inspirațională

Până nu demult vânzarea era un proces foarte bine articulat, în care funcția de agent de vânzări era destul de controversată. Cum stau lucrurile în ziua de azi? 

Afla mai multe
Investim în noile generații - un interviu cu și despre noi.

Nici noi nu ne-am născut învățați și cineva, cândva, ne-a dat o șansă. Un interviu scris despre marketing, practică și generațiile noi, cu potențial, caracter și instinct. 

Afla mai multe
Facebook LinkedIn Instagram Twitter
Brightway.ro
Programe de dezvoltare organizațională și soluții inovatoare care te ajută să câștigi timp, bani și înțelepciune.
Strada Popa Nan, nr. 171, Bucuresti
0745 755 484
BUCURESTI
030584
ROMANIA
mihai.arghire@brightway.ro
  1. Taibi Kahler, fondatorul PCM®