Leadership Academy este un program de training dedicat echipei de top management, menit să îi ajute să pună bazele unui sistem performant de leadership, care va trasa în cel mai scurt timp direcțiile de dezvoltare a organizației pentru următorii 50 de ani, răspunzând provocărilor și aspirațiilor organizației.
Un traseu de lucru pe parcursul căruia vor antrena sau construi strategii concrete de adaptare, ajutându-i să implementeze un sistem care asigură dezvoltarea durabilă a organizației, în contextul actual al pieței, ținând cont de provocările generate de progresul tehnologic, situațiile de criză sau schimbările economice/sociale.
Programul este construit în 4 etape, special pentru organizația ta, pe baza unui proces de diagnoză și a unui set de obiective măsurabile stabilite împreună cu participanții, pornind de la diagnoza sistemului de leadership existent, clarificarea Viziunii/ Misiunii/ Valorilor și a strategiei de implementare a acestora în cadrul organizației, simulări de business, impactul diferitelor stiluri de leadership, a sistemelor motivaționale și managementului performanței, dezvoltarea abilităților prin învățare experiențială, executive coaching și consultanță oferit fiecărui participant la training, sau managementul schimbării și urmărirea rezultatelor în raport cu obiectivele stabilite de fiecare participant la începutul programului.
Cu mai bine de 20 de ani de experiență în susținerea programelor educaționale pentru mediul de afaceri, Lucian a coordonat numeroase proiecte de formare în domeniile financiar, marketing, vânzări, antreprenoriat.
Cu un simț practic deosebit, Lucian are abilitatea de a adapta modelele academice la realitățile și nevoile companiilor, bazându-se pe experiența sa în poziții de top management.
A participat în calitate de Local Expert în cadrul programelor de consultanță strategică ale Uniunii Europene în perioada de pre-aderare a Romaniei (2000-2004) și a coordonat în cadrul echipei Brightway peste 50 de proiecte de consultanță pentru optimizarea proceselor de business la nivel național și internațional.
Investiția este de 3600 EUR + TVA. Persoanele fizice primesc discount valoarea TVA. Investiția se recuperează odată cu primele decizii adoptate.
** Taxa include caietul de lucru și manualul de training, transmise în format electronic, precum și intrarea în comunitatea Alumni a absolvenților Leadership Academy.